Or, există în lumea socială un anume fel de autoritate care ne permite să concepem ce înseamnă în lumea psihică o dominație exercitată mai puțin în virtutea unei puteri fizice, anonime, decît a unei influențe spirituale, personale; aceasta este autoritatea carismatică. În sens tradițional, cuvîntul carismă se referă la un personaj sacru. El califică dogmele unei religii și evocă o grație; cea care ușurează o suferință, lumina care invadează spiritul chinuit al credinciosului, cuvîntul viu al profetului care atinge inimile, în fine, armonia interioară dintre maestru și discipol.
În zilele noastre, ca urmare a influenței sociologului german Max Weber, această grație este recunoscută șefilor care fascinează masele și devin pentru ele un obiect de adorație. Churchill, de exemplu, o poseda, asemeni lui Mao, Stalin, de Gaulle sau Tito. Ea este, de asemenea, un atribut al papei Ioan-Paul al II-lea, al cărui ascendent asupra milioanelor de credincioși care îl așteaptă
și îl ascultă cu fervoare i-a frapat pe observatori. Reporterul ziarului Le Figaro care l-a însoțit în călătorie în Polonia, notează: "Marea forță a lui Ioan-Paul al II-lea rezidă într-adevăr în egală
măsură în claritatea discursurilor și în carisma sa". Iar cel al austerului săptămînal englez, The Economist, accentuează: "Such magnetism is power", un asemenea magnetism este o putere.
În zilele noastre, cuvîntul carismă a devenit atît de popular, încît el este utilizat chiar și în ziarele de mare tiraj, presupunîndu-se că cititorii îl cunosc. Gloria sa se datorează în mare măsură obscurității și impreciziei, trezind în noi ecouri misterioase. Ideile inventatorului său, Max Weber, sînt, în schimb, mult mai clare. După el, acest tip de autoritate "este specific străin de economie". El constituie, acolo unde apare, "o vocație" în sensul emfatic al termenului, în calitate de misiune sau "sarcină interioară". Altfel spus, puterea de influență a liderului carismatic asupra maselor nu depinde nici de bogăție, nici de industrie, nici de armată "acestea apar, din punctul său de vedere ca subsidiare, simple afaceri de intendență cotidiană". Carisma denotă, propriu-zis, un har, o relație de o anumită calitate între credincioși sau adepți și stăpînul în care au încredere și căruia i se supun. Acest har, această calitate, facultatea de a vindeca, atribuită, de exemplu, cîndva regilor, sînt definite printr-o credință, o viziune comună. O dată recunoscut, acest har acționează ca un placebo simbolic. El produce efectul dorit la toți cei care intră în contact cu cel care îl deține. La fel, medicamentul inofensiv care atenuează durerea, vindecă pentru că a fost prescris și administrat de către un medic, fără a avea totuși proprietăți fizice sau chimice intrinseci.

(Fragment din cartea "Psihologia Socială sau Mașina de Fabricat Zei", de Serge Moscovici, Editura Polirom, 1997, pp. 104-105)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Sustin

Cititori

ProFM Jazz